Ierusalim 2017. La sfârșitul lunii Martie 2017, ne-am decis să facem un pelerinaj scurt la Ierusalim, în Israel, înainte de Paşti. De Paşti ar fi prea mare aglomeratie şi poate nu ne-ar mai fi tihnit la fel.
O țară în care se regăsesc milioane de turiști și alte milioane de locuitori de religii și culturi diferite.
Zborul, Iași – Tel-Aviv  a fost un zbor liniştit și sincer să fiu, apropo de controlul din aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv, nu mi s-au părut atât de severi pe cât se plânge lumea, mai ales dacă ai paşaport nou.
Drumul de la aeroportul din Tel-Aviv către hotelul unde aveam să locuim în urmatoarele 3 zile l-am facut cu taxiul (pretul aproximativ 64 Shekeli de persoana/calatorie) şi nu a durat mai mult de o ora.
Ierusalim-2
Esplanada Zidul Plangerii

IERUSALIM

Ierusalim sau „Țara Sfântă” este un oraș din regiunea istorică Palestina, în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt pentru credințele iudaică, creștină și musulmană.
Ierusalimul este în prezent cel mai mare oraș din Israel și din regiunea Palestinei istorice, situat în Munții Iudeei, pe cumpăna apelor Palestinei, la vest de Iordan, dintre Marea Mediterană și Marea Moartă.
Oraș cu o zbuciumată istorie antică și medievală, Ierusalimul s-a extins din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în afara zidurilor cetății vechi, mai cu seamă în partea de vest, care acoperă în zilele noastre cea mai mare parte a suprafeței orașului. În centrul Ierusalimului se înalță Muntele Templului (Har Habait), denumit de musulmani, sanctuarul Haram al Sharif. Acolo se află Zidul de apus, principalul loc sacru al evreilor, și Moscheea Al Aqsa cu sanctuarul islamic Cupola Stâncii. În partea de nord a orașului vechi se află Biserica Sfântului Sepulcru, cu mormântul lui Isus Hristos. În oraș își au sediul Rabinatul central al Israelului, Muftiul Ierusalimului, Custodia catolică a locurilor sfinte, patriarhii ale mai multor biserici – romano-catolică (latină), ortodoxă, greco-catolică, armeană,etc.
În anul 1981 Orașul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii.
Ierusalim-1
Vedere panoramica Orasul Vechi
Nu ratați falafelul, cafeaua, humusul și salata de la orice chioșc de pe stradă, de prăjituri nu mai vorbesc.
Ierusalim-3
Bazar Cartierul Musulman – Orasul vechi
Ierusalimul este un oraș eterogen, în care sunt reprezentate grupuri dintr-o vastă diversitate religioasă, națională și socio-economică. Așa-numita „cetate veche” (sau „orașul vechi”) este împărțită după o tradiție seculară în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (deși armenii sunt și ei creștini) și musulmană.
Astăzi majoritatea populației în cartierele creștin, armean și musulman din orașul vechi este de fapt arabă musulmană. La fel și populația părții de est. În partea de vest a capitalei și în cartierul evreiesc din Orașul Vechi populația este formată din evrei.

Ierusalim-4

Biserica Sfântului Mormânt este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului si este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc.
Biserica-Sfantului-Mormant-1
Intrarea principala in Biserica Sf. Mormant
În afară de loc considerat de către tradiția constantiniană a fi cel al execuției și al mormântului lui Isus, mai târziu complexului i-au fost adăugate de către legendele creștine noi și noi semnificații istorice și teologice.
Biserica-Sfantului-Mormant-6
Scripta Sf. Mormant
Biserica a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, fiind atestat în acest sens încă din secolul al IV-lea, întrucât este considerat a fi locul învierii lui Isus. Astăzi, biserica este și catedrala Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, biserica fiind însă controlată împreună de mai multe biserici creștine și instituții laice într-un aranjament complex rămas neschimbat de multe secole. Astfel, biserica este locul unde se țin slujbe religioase atât de bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică.
In interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, la intrarea în biserică, găsim Piatra Ungerii, unde vin credincioşii să se închine mai întâi. Aici, „Iosif din Arimateea şi Nicodim cel cu bun chip” au aşezat trupul Domnului nostru Iisus Hristos, după ce l-au coborât de pe cruce. Aici l-au uns cu amestec de smirnă şi aloe, apoi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, pentru a-l pune în mormânt.
Urcând pe nişte scări înguste în dreapta, găsim altarul Golgotei şi locul unde a fost înfiptă Sfânta Cruce, unde aprindem trei lumânări de ceară pentru smerenie, fiecare în voia sa.
Biserica-Sfantului-Mormant-4
Piatra Ungerii
Biserica-Sfantului-Mormant-7
Piatra Ungerii
Biserica-Sfantului-Mormant-5
Cupola Bisericii Sf. Mormant
Biserica-Sfantului-Mormant-2
Candele deasupra „Pietrei Ungerii”

Biserica-Sfantului-Mormant-3

 Cupola Stâncii, cunoscută și sub numele greșit de Moscheea Omar, este un sanctuar islamic, unul din cele mai cunoscute locuri din Ierusalim. A fost construit între anii 687-691 de califul Abd al-Malik, fiind cea mai veche construcție islamică funcțională din lume. În direcția pietrei peste care s-a ridicat domul se stabilise în trecut prima orientare de rugăciune pentru musulmani, înainte de trecerea la orientarea către Mecca. În apropierea Cupolei Stâncii se află Moscheea Al-Aqsa, amândouă situându-se în locul numit de evrei și de creștini Muntele Templului, iar de către musulmani Haram ash Sharif (Nobilul Sanctuar).
Cupola-Stancii-Moscheea-Omar-1
Exterior Cupola Stancii
Conform tradițiilor islamice, piatra din centrul domului este locul unde Profetul Mohamed urcase într-o lungă călătorie de noapte către Rai, alături de îngerul Jibril. Acolo a întâlnit mai mulți profeți, precum Ibrahim (Abraham) și Musa (Moise), și i-au fost oferite rugăciunile islamice dinainte să ajungă iar pe pământ. Un citat din Coran spune că Muhamed a plecat într-o călătorie de noapte instatanee de la al-Masjid al-Haram („moschee sfântă”, interpretată ca fiind la Mecca) spre al-Masjid al-Aqsa („moschea cea mai îndepărtată”, interpretată ca fiind în Ierusalim).
În iudaism este locul unde Avraam a îndeplinit încercarea lui Dumnezeu pentru a vedea dacă era dispus să-și sacrifice fiul Ishak (Isaac). Musulmanii consideră că acest eveniment s-a întâmplat implicându-l pe celălalt fiu a lui Ibrahim (Avraam), Ismail (Ismael), și a avut loc în deșertul din Mina. Există o controversă între oamenii de știință legată de pozitia geografica a Muntelui Moriah (unde a avut loc după Biblie întâmplarea „sacrificiului lui Isaac” ), cea a Muntelui Templului și piatra unde Iacov a visat îngerii urcând și coborând pe o scară către cer dar pentru evreii ortodocși nu există îndoieli că toate aceste evenimente s-ar fi petrecut în acest loc.
Cupola-Stancii-Moscheea-Omar-4
Detaliu Cupola Stancii
Potrivit învățaților evrei din vechime această piatră se afla în interiorul Sfintei Sfintelor în Templul din Ierusalim, iar pe ea era așezat Chivotul Legământului. Piatra era folosită de înalții preoți care ofereau sacrificiile în timpul Zilei Ispășirii Iom Kipur. Legendele rabinice de asemenea susțin că facerea lumii a început cu această piatră.
Pentru credința creștină, în afara față de faptele lui Iisus la templu, se consideră că în timpul stăpânirii romane, locul unde a fost construit mai târziu Domul era cel unde mama lui Constantin a ctitorit o mică biserică, numită biserica Sf. Cyrus și Sf. Ion, care mai târziu a fost mărită și denumită Biserica Sfintei Înțelepciuni. După aceea, în anul 530 împăratul Iustinian a dărâmat biserica, a reconstruito în stil bizantin și a dedicato Maicii Domnului. Mai târziu a fost distrusă de perși și doar câteva ruine au mai rămas la acel moment.

Cupola-Stancii-Moscheea-Omar-3

Pe pereții domului de piatră sunt inscrise pe o friză de mozaic următoarele cuvinte:
„Binecuvântat fie trimisul și robul vostru, Iisus fiul Mariei, și fie pace asupra lui în ziua nașterii și în ziua morții și ziua în care a Înviat. Este un cuvânt de adevăr de care ei se îndoiesc. Nu poate Dumnezeu să ia un fiu. \Fie slăvit când se hotărăște asupra unui lucru, El doar îl spune și se îndeplinește.”
Acesta pare a fi cel mai timpuriu citat existent din Coran, pe care istoricii o consideră ca fiind anul construcției Domului.
Cupola-Stancii-Moscheea-Omar-2
Cupola Stancii
Grădina Ghetsimani este o mică grădină din Ierusalim, la poalele Dealului Măslinilor, la est de pârâul Kidron. Acest loc a fost vizitat de mai multe ori de către Iisus Hristos și de însoțitorii săi. Aici ar fi fost arestat Iisus, de către o trupă mixtă de soldați romani și de gardieni ai Templului Herodian.
Gradina-Ghetimani-1
Maslini – Gradina Ghetsimani
Gradina-Ghetimani-2
Maslini – Gradina Ghetsimani
Zidul Plângerii, Zidul de apus sau Kotel se află în Vechiul Oraș al Ierusalimului în partea de vest a Muntelui Templului (pe culmea căruia se află astăzi sanctuarul musulman Haram ash Sharif). El este un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim, și ,după distrugerea acestuia, este considerat principalul loc sacru al iudaismului. Vreme de secole este un loc de rugăciune și principalul loc de pelerinaj pentru evrei, cea mai veche menționare despre atașamentul evreilor față de zid datând din secolul al IV-lea.
Zidul-plangerii-1
Zidul Plangerii
În Războiul de Șase Zile din iunie 1967 Orașul Vechi a fost ocupat de armata israeliană și a intrat în controlul Israelului. Imediat după ocuparea locului, autoritățile militare israeliene au dispus dărâmarea cartierului marocan aflat în preajma Zidului, creând în fața lui o mare esplanadă, care permite adunarea pentru rugăciune a unor mari mase de credincioși evrei. Zidului de apus i se atribuie de către evrei, o mare însemnătate religioasă, națională și istorică, având și valoarea unui memorial național. Loc de rugăciune cotidian, Zidul de apus reunește mari mase de credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic, de asemenea este pentru mulți un loc de celebrare a ceremoniilor de Bar Mitzva. El este și un loc de reculegere pentru înalții oaspeți care vizitează Israelul și un loc de atracție pentru sute de mii de turiști de toate originile și confesiunile.
Zidul-plangerii-2
Zidul Plangerii
Turnul lui David este denumirea unei citadele care a servit de-a lungul veacurilor la apărarea cetății Ierusalimului.
Turnul lui David se ridică în apropierea Porții Jaffei, în punctul cel mai înalt al orașului vechi al Ierusalimului, desupra locului unde începe valea Ben Hinom (Ghey Ben Hinom) și izvorăște pârâul Nahal Tzolev. Poziția strategică a locului a fost motivul pentru care s-a ridicat aici o fortificație care avea menirea să apere cetatea dinpre apus. În cursul istoriei orașului citadela a jucat un rol central în apărarea lui și a servit și ca centru administrativ și militar. În prezent Turnul lui David găzduiește Muzeul de istorie al Ierusalimului.
În ciuda denumirii, care este târzie și evocă figura regelui biblic David, clădirea nu are legătură cu acesta.
Denumirea Turnul lui David provine dintr-o interpretare creștină bizantină greșită a textului scrierilor lui Josephus Flavius (Yosef ben Matityahu) și din denumirea arabă musulmană a locului „Mahrab Nabi Daud”. În cursul secolului al XIX-lea, călători din Occident au început să folosească denumirea de „Turnul lui David” pentru minaretul moscheei otomane a fortăreței, iar denumirea a fost ulterior preluată și de israelieni și a persistat ca atare până în zilele noastre.
Cuceritorii arabi au construit în acest loc un mare fort având o curte interioară. Mai apoi, cruciații, pentru necesitățile garnizoanei, i-au adăugat noi săli încăpătoare. În epoca mamelucilor Ayubizi pereții citadelei au fost trainic întăriți și împrejurul ei au fost înălțate turnuri înalte. Stăpânirea otomană a transformat fortăreața în cazarmă, adăugându-i o platformă cu tunuri, iar în secolul al XVII-lea a împodobit-o cu un minaret de moschee, care a devenit un simbol al Ierusalimului. Turcii au construit în jurul citadelei un șanț menit să o apere de atacatori externi, și de răscoale ale locuitorilor dinăuntrul cetății. În anul 1898, pentru a face loc trăsurii kaiserului Wilhelm al II-lea care a vizitat orașul, în zona de lângă Poarta Jaffei, o parte din șanț a fost astupată cu pământ și a fost înlăturată și o mică parte din zidul din apropiere.
Autoritățile britanice mandatare din Palestina au fost primele care au început să dea citadelei o utilizare pașnică și au înființat în interiorul ei un mic muzeu. În anii 1921-1932 ele au organizat acolo mai multe expoziții, cunoscute azi ca „Expozițiile Turnului David”, în care au fost expuse creații de artă plastică contemporană din Palestina mandatară. După cucerirea locului de către Israel în iunie 1967 a continuat această tendință și turnul lui David a devenit un centru muzeal, cultural și turistic.

Sursa – Google, Wikipedia

Muzeu-Turnul-lui-David
Turnul lui David

BETHLEHEM

Si pentru ca sambata totul e ca si inghetat in Israel, am ales sambata sa plecam in Palestina sa vizitam Biserica Nasterii din Bethlehem, drumul fiind de 8-9 km cu plecare de la poarta Damascului (fiind linii arabesti nu pleaca din aceeasi autogara cu cele evreiesti). Costul biletului pana in Bethlehem este de 7 Shekeli/ calatorie si dureaza vreo 30 de minute
Avand in vedere ca se trece “granita” catre Palestina se fac opririle in care fie cetatenii arabi (palestinieni) coboara din masina si arata actele de identitate, trecand astfel, pe jos, linia ce desparte cele doua tari, fie varianta in care soldatii se urca in masina si “controleaza” cu privirea fetele calatorilor.
Biserica Nașterii Domnului este un monument de artă paleocreștină situat în Betleem, Cisiordania. Edificiul a fost consacrat în anul 335. Conform tradiției, biserica a fost ridicată pe locul ieslei în care s-a născut Isus din Nazaret. Biserica este unul din locurile cele mai importante ale creștinătății.
Bethlehem-1
Locul Nasterii Domnului – Biserica Nasterii Domnului, Bethleem, Palestina
Înalta Poartă a reglemetat în anul 1757 folosirea lăcașului de cult de către diversele denominațiuni creștine. Astfel altarul principal și altarele laterale din partea dreaptă sunt folosite de grecii ortodocși, cele două altare laterale din partea stângă sunt folosite de către armenii apostolici, iar catolicii (latinii) folosesc altarul celor trei crai de la răsărit, steaua de sub altarul Nașterii Domnului și grota sfântului Ieronim. Latinii au obținut dreptul de a-și construi o biserică proprie, în stânga Bisericii Nașterii Domnului.
În urma puternicelor daune provocate de un cutremur (1927), Mandatul britanic pentru Palestina si, mai târziu călugării franciscani au executat săpături și restaurări.
Bethlehem-3
Biserica Nasterii Domnului, Bethleem, Palestina
Betleem este un oraș din Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim. Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea Autorității Palestiniene.
Orașul este un important centru religios și pentru iudei și pentru creștini. Vechiul Testament identifică Bethlehemul ca orașul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației.
Betleemul are o majoritate musulmană, dar este și orașul celei mai mari comunități creștine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, ce cunoaște apogeul în preajma sezonului Crăciunului când pelerinii creștini se îmbulzesc spre Biserica Nașterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine artizanale. Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului.
Biblia îl numește deasemenea “Betleemul lui Iuda”, și „cetatea lui David”. Este menționat pentru prima dată în Vechiul Testament ca locul unde Rahela a murit și a fost ingropată, „lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem”.
Bethlehem-2
Biserica Nasterii Domnului, Bethleem, Palestina
În timpul revoltei samaritene din 529 Betleemul a fost devastat iar zidurile orașului și biserica Nașterii distruse, dar au fost reconstruite de către imparatul Iustinian I. În 614 Imperiul Persan Sasanid a susținut evreii rebeli , a invadat Palestina Prima și a capturat Betleemul. O legendă ce se regăsește în surse mai târzii susține că biserica nu a fost distrusă din cauza picturilor în mozaic ce înfățisau magii persani veniți cu daruri la Nașterea Domnului.
În 637, la scurt timp după ce Ierusalimul a fost capturat de către armatele musulmane, ‘Umar ibn al-Khattāb’, al doilea Calif, a promis că Biserica Nașterii Domnului va fi protejată pentru a fi folosită de creștini. O moschee dedicată lui Umar(Moschea lui Umar) a fost ridicată chiar lângă biserică, pe locul unde se consideră că Umar s-a rugat.
Bethlehem-4
Grota Laptelui – exterior
Nu uitati de Shabbat! Ziua de puritate a sambetei! De Vineri de la ora 16 pana Sambata la ora 19 nu circula nici un mijloc de transport in comun, nu este deschis nici un magazin, restaurant, etc. Totul este “inghetat” si parca timpul s-a oprit in loc. Vineri dupa amiaza toata lumea alearga, care incotro, intr-o agitatie ce prevesteste o furtuna ce nu mai vine. De sambata de pe la ora 15 incep sa apara pe strazi evrei ultraortodocşi in haine de sarbatoare (un fel de palton/halat negru sau ivoire) cu palariile si caciulile de sarbatoare si totul se dezmorteste ca dupa o iarna rece, incepe forfoteala si orasul revine la viata…

Harta site: Fotografie | Videografie | Contact 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *