Consider că e foarte important ca în fotografia de peisaj să poți să redai locul exact așa cum e el, să cauți expresivitate chiar și atunci când pare ceva banal.
Fotografia de peisaj 04
De multe ori îți propui și îți faci planuri să ajungi într-un anumit loc, într-o zonă frumoasă pe care să o fotografiezi. Se întâmplă uneori ca atunci când ajungi acolo vremea să o ia razna și să-ți dea planurile peste cap.
Fotografia de peisaj 02
Pentru mine o fotografie de peisaj este bună dacă-i simplă, dacă ce încerc să transmit prin imaginea aia e firesc. Acolo stă de fapt extraordinarul din fiecare imagine memorabilă.
Fotografia de peisaj 06
Foarte multă lume crede că fotografia de peisaj înseamnă, în cea mai mare parte, să fii omul potrivit la locul potrivit. Chiar dacă norocul poate juca un rol important în acest tip de fotografie, uneori trebuie să fii omul potrivit, dar să ştii şi să îţi alegi locul potrivit. Cu cât umbli mai mult prin natură şi cu cât cauţi mai mult să o înţelegi, cu atât o să ai imagini din ce în ce mai reuşite. O fotografie de peisaj se
face cu răbdare. Trebuie să îţi cauţi unghiul, să îţi alegi elementele pe care vrei să le incluzi în cadru, să înţelegi de ce trebuie să scoţi alte elemente din cadru, şi mai presus de orice, să îţi aştepţi lumina potrivită.
Fotografia de peisaj 20
Fotografia bună nu are o anume reţetă, ea este o împletire a cunoştinţelor pe care le ai cu emoţiile pe care le trăieşti într-un anumit loc şi la un anumit moment. Pentru un cadru bun trebuie să înţelegi în primul rând de ce te-ai oprit, care este acel element definitoriu care te-a făcut să te gândeşti că poţi face o imagine într-un anumit loc. Odată ce l-ai reperat, caută în jurul lui alte elemente care îl susţin şi îl
scot în evidenţă şi construiesc o compoziţie.Nu în ultimul rând, concentrează-te pe fundal. Acesta trebuie să fie armonios, să îţi pună subiectul în evidenţă şi să nu distragă atenţia de la el. După ce ai toate aceste elemente puse la punct, nu îţi mai rămâne decât să speri că lumina îţi va definitiva imaginea. Dacă o ai, atunci poţi să declanşezi, dacă nu o ai, ar fi mai bine să o aştepţi.
Fotografia de peisaj 16
Ieşi din zona ta de confort, nu fă poze din maşină sau de pe marginea drumului, lasă maşină şi urcă pe jos, caută locuri mai puţin accesibile, arată imagini pe care nu le vede toată lumea în drum spre cabană sau pensiune şi cel mai important trezeşte-te cu noaptea-n cap şi ieşi la pozat răsăritul afară-n frig fiindcă sunt câteva minute de spectacol care merită tot efortul, nu se compară cu niciun alt moment al zilei.
Fotografia de peisaj 10
Încearcă să fii original, deşi în fotografie acum e extrem de greu, dar natura şi momentele neprevăzute care se ivesc în vârf de munte te ajută câteodată şi aduc un plus de originalitate cadrului fiindcă e imposibil ca doi fotografi să surprindă acelaşi moment dacă nu cumva e acolo lângă tine.
Fotografia de peisaj 13
Un peisaj bun are un centru clar de interes, dar per total nu trebuie să plictisească nici un colţ din imagine. Trebuie să transmită privitorului stările pe care le-ai trăit tu în acel moment, să-l faci să simtă frigul dimineţii, umezeala din atmosferă, vântul şi toate elementele pe care le-ai simţit şi nu doar pe cele care le-ai putut vedea şi transpune grafic în imagine. Cu alte cuvinte, impactul vizual contează enorm în orice fotografie fiindcă dacă reuşeşti să-l ţii pe privitor destul de mult cu ochii şi mintea aţintită pe fotografia ta, o va memora involuntar şi îşi va aduce aminte de ea şi cu alte ocazii.
Fotografia de peisaj 14
Cred că un peisaj bun este mai mult decât ceea ce vede ochiul. Este un peisaj ce prinde suflet, dincolo de pământ și dincolo de cer. Fotografia de peisaj trebuie să cuprindă și amprenta celui ce o capturează. Momentul tău devine și momentul celorlalți. Trebuie să surprinzi lumina unui loc, dar și modul în care ea s-a răsfrânt asupra ta. Un peisaj bun este de fapt un portret al frânturii de natură unde ți-ai deschis inima.
Fotografia de peisaj 18
Despre fotografia de peisaj ….în primul rând e nevoie să ieşi din zona proprie de confort cu tot ce înseamnă acest lucru: a explora (nu neapărat locuri greu accesibile sau îndepărtate ci chiar împrejurimile propriului sat sau oraş), a studia, a fi creativ şi inovator, a acceptă critica, a învaţă din greşeli şi de a-ţi menţine mintea limpede pentru următorul cadru foto şi nu în ultimul rând a cunoaşte foarte bine aparatură proprie. Fiecare are stilul lui de a fotografia dar pentru mine esenţial este procesul ce are loc în acel moment în care apeşi butonul astfel încât fotografia este mai curând despre creativitate decât despre oameni.

Fotografia de peisaj

Fotografia de peisaj 19 Fotografia de peisaj 07 Fotografia de peisaj 09 Fotografia de peisaj 12 Fotografia de peisaj 15 Fotografia de peisaj 17Fotografia de peisaj 01
Fotografia de peisaj – camera1.ro,  2016

Harta site: Fotografie | Videografie | Contact 

 

Print Friendly

2 thoughts on “Fotografia de peisaj | Fotograf profesionist Iasi Andrian Florin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *